Poliția Dâmbovița! Dosare penale pentru beție la volan!
Dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice
La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au oprit pentru control pe DN 71, în localitatea Conțești, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din București.
Conducătorul auto a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu o valoare 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Rurală Dragomirești au depistat, pe drumul județean 702 B, pe raza comunei Mănești, un bărbat de 53 de ani în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tot pe parcursul zilei de ieri, în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au oprit în trafic pentru control, pe raza comunei Bilciurești, un autoturism condus de un tânăr de 18 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


