Premieră la Romsilva: pentru prima dată în istoria instituției, selecția directorului general interimar se face transparent, prin interviuri publice și o dezbatere la care participă Consiliul de Administrație și societatea civilă!
Pentru prima dată în istoria Regiei Naționale a Pădurilor, Romsilva, procesul de selecție a directorului general interimar se desfășoară sub semnul transparenței și al implicării societății civile. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că luni va avea loc o dezbatere publică, eveniment organizat înainte de luarea deciziei finale de către Consiliul de Administrație.
În cadrul procesului de selecție, 25 de persoane și-au depus candidatura, iar 17 dintre acestea au fost validate și au susținut interviuri pe parcursul a două zile. Interviurile au fost înregistrate și urmează să fie făcute publice, marcând o deschidere fără precedent a instituției în fața opiniei publice.
„Este un pas mic, dar extrem de important pentru a construi podurile necesare între toți actorii cheie care trebuie să muncească împreună pentru a proteja pădurile României”, a subliniat ministrul Diana Buzoianu.
Dezbaterea de luni va reuni membrii Consiliului de Administrație Romsilva și reprezentanți ai societății civile, care vor putea exprima direct așteptările și recomandările lor privind mandatul viitorului director general interimar.
Înscrierile pentru participarea la dezbatere se pot face până duminică, ora 20:00, prin formularul disponibil pe site-ul Ministerului Mediului.



