
Premierul Marcel Ciolacu: Un pas major spre echilibrarea salariilor în UE!
Astăzi, în cadrul Comitetului Național Tripartit, s-a convenit că, începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim va crește la 4.050 de lei, plasând România pe drumul stabilirii unui salariu minim european.
Această măsură respectă directiva europeană, care stabilește că salariul minim trebuie să fie între 47% și 52% din salariul mediu. România va atinge pragul de 47%, apropiindu-se astfel de standardele europene.
Un alt acord important este menținerea scutirii de taxe pentru cei 300 de lei din salariul minim, un sprijin esențial pentru angajați.
Prin dialog social și colaborare, această decizie reprezintă un pas semnificativ pentru creșterea veniturilor și reducerea decalajelor salariale în România!


