NEWS

Reprezentantul Avocatului Poporului – Biroul Teritorial Ploiești va fi prezent miercuri, 20 august 2025, la Târgoviște, între orele 10:00 – 14:00, pentru a acorda audiențe gratuite cetățenilor din județul Dâmbovița și pentru a primi petiții în noul sediu al Consiliului Județean, situat pe strada Lt. Stancu Ion, nr. 35, în fosta clădire a Facultății de Științe Economice!

Miercuri, 20 august 2025, între orele 10:00 – 14:00, un reprezentant al instituției Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploiești va fi prezent în municipiul Târgoviște, pentru a acorda audiențe și a primi petiții de la cetățenii din județul Dâmbovița.

Întâlnirea cu publicul va avea loc în noul sediu al Consiliului Județean Dâmbovița, situat pe strada Lt. Stancu Ion, nr. 35, în fosta clădire a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Valahia – în spatele Pieței 1 Mai.

Activitatea este destinată tuturor cetățenilor care doresc să semnaleze probleme legate de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale. Sprijinul oferit de Avocatul Poporului este gratuit, nefiind percepute taxe.

Astfel de întâlniri periodice urmăresc să faciliteze accesul oamenilor la instituția Avocatul Poporului, fără ca aceștia să fie nevoiți să se deplaseze la sediul central sau la birourile teritoriale.

Articolul anterior

Pompierii din Dâmbovița au intervenit în weekend la 32 de incendii, dintre care 28 de vegetație uscată ce au mistuit peste 126 de hectare, autoritățile avertizează asupra riscurilor majore și sancțiunilor drastice pentru cei care provoacă arderi necontrolate!

Articolul următor

Bilanțul minivacanței de Adormirea Maicii Domnului: peste 140 de pompieri dâmbovițeni la datorie zilnic, cu 145 de intervenții, dintre care zeci de incendii de vegetație uscată și apeluri de urgență medicală!

Citeste si...