România predă Italiei comanda EUFOR Bosnia și Herțegovina, după un mandat istoric!
România a predat Italiei comanda Forței Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina – EUFOR, în cadrul unei ceremonii desfășurate miercuri, 21 ianuarie, în Camp Butmir din Sarajevo.
Prin deținerea comenzii EUFOR, cea mai mare operație multinațională din Balcanii de Vest desfășurată sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene, Armata României a atins un nivel istoric de reprezentare. Pentru prima dată, România a asigurat conducerea celei mai importante forțe multinaționale din regiune, confirmând profesionalismul, capacitatea de leadership și credibilitatea sa pe plan internațional.
Mandatul românesc a contribuit la menținerea stabilității și securității în Bosnia și Herțegovina, precum și la consolidarea rolului României ca partener activ și responsabil în arhitectura de securitate europeană. Predarea comenzii către Italia marchează continuitatea misiunii EUFOR și angajamentul comun al statelor participante pentru pace și stabilitate în Balcanii de Vest.








