NEWS

Sărbătoarea Rusaliilor în Arhiepiscopia Târgoviștei!

SĂRBĂTOAREA RUSALIILOR ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

Credincioșii din Parohia Șotânga au participat în număr mare, duminică, 4
iunie 2023, cu prilejul Praznicului Pogorârii Sfântului Duh, la Sfânta Liturghie
oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit
de Părintele Secretar eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul eparhial, alți preoți și
diaconi.
În cadrul vecerniei speciale a sărbătorii, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat
frunze de nuc, potrivit tradiției acestui praznic împărătesc, ce amintesc de
numeroasele daruri ale Duhului Sfânt ce s-au coborât asupra apostolilor, sub chipul
limbilor de foc.
Cu acest prilej, Înaltul ierarh a hirotonit și a instalat ca preot nou slujitor al
Parohiei Șotânga, pe tânărul diacon Ioan Movileanu, absolvent al studiilor de
Licență și Master din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a
Universității Valahia din Târgoviște.
În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a aprofundat semnificația teologică a
Sărbătorii Cincizecimii-istorica zi a întemeierii Bisericii în chip văzut și moment
de început al misiunii de propovăduire a Evangheliei Mântuitorului Hristos la toate
neamurile. De asemenea, Praznicul Rusaliilor este și momentul de început al
civilizației creștine, care a înnoit din temelii lumea pe fundamentul valorilor
Evangheliei lui Hristos și care a rodit prin intermediul atâtor nobile, frumoase și
perene opere de artă ce produc până astăzi admirație, imitație și aprofundare.
Duhul Sfânt le-a dăruit Apostolilor, sub chipul limbilor de foc, numeroase daruri,
unul dintre acestea fiind darul unității care susține misiunea Bisericii, de atunci
până astăzi, oferind credibilitate și profunzime mărturiei vieții de credință.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI