
Senatorul Virgil Guran: Respect pentru pensionarii militari!
Senatorul Virgil Guran a transmis un mesaj clar și ferm în sprijinul pensionarilor militari, subliniind nevoia de a corecta nedreptățile din sistemul de pensii.
„Un colonel pensionat acum 20 de ani are o pensie mai mică decât un caporal pensionat astăzi. Asta nu este corect și trebuie să rezolvăm această situație!” a declarat senatorul.
Acesta a subliniat că face parte dintre inițiatorii unei legi care vizează corectarea acestor inechități și s-a angajat să lupte pentru a face dreptate pensionarilor militari. Virgil Guran a criticat și atitudinea duplicitară a PSD, arătând că, deși liberalii au inițiat legea, colegii de guvernare au tergiversat adoptarea ei.
„Faptul că există o coaliție de guvernare nu înseamnă că trebuie să închidem ochii la greșelile și atitudinile greșite. Voi continua să semnalez derapajele și să mă asigur că această lege va aduce dreptate militarilor,” a adăugat senatorul.
Senatorul Guran și-a reafirmat angajamentul de a susține această cauză și de a face tot ce este necesar pentru ca legea să fie adoptată și să le ofere militarilor pensii echitabile.