Valsul care nu se oprește niciodată! Drum lin către stele, Maestre!

În ziua în care notele s-au oprit pentru o clipă, iar tăcerea a început să cânte, l-am pierdut pe Eugen Doga, compozitorul care a transformat muzica într-o rugăciune a sufletului românesc.

Plecat dintre noi la o vârstă la care înțelepciunea și harul se întâlnesc într-o armonie rară, Doga lasă în urmă o operă colosală și o moștenire de neclintit. Muzica lui nu a fost niciodată doar sunet , a fost poezie în vibrație, lumină în armonii, dragoste turnată în portative.

A compus peste 200 de lucrări pentru filme, balet, teatru și simfonii. A urcat arta sonoră la altitudinea sacrului, dând glas iubirii dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle într-un limbaj universal: cel al muzicii divine. Scrisorile lor au devenit partituri, iar dorul, jertfa și geniul iubirii românești s-au transformat în imnuri tăcute ale sufletului.

Cine nu a simțit fiorul nemuririi ascultând valsul din „Gingașa și tandra mea fiară”? Cine nu a păstrat în suflet copilăria fantastică din „Maria Mirabela”, unde zânele vorbeau și lacrimile luminau întunericul? Cine nu a tresărit la melancolia din Codrii, Patria mea, Gramofonul sau coloanele sonore din Șatra și Lăutarii?

Eugen Doga nu a scris doar muzică. A construit poduri între oameni și cer, între vis și realitate. A dat inimilor ritm și sufletelor înălțare. A fost și rămâne un simbol al culturii românești și universale.

În semn de profund respect, Republica Moldova va declara ziua în care va fi petrecut pe ultimul drum drept zi de doliu național. Este un gest firesc pentru un om care a fost, în viață, o instituție a spiritului și o icoană a sunetului pur.

Drum lin, Maestre!

Rămâi cu noi în fiecare notă, în fiecare amintire, în fiecare emoție pe care ai știut s-o compui cu o grație ce nu poate fi uitată.
Muzica ta dăinuie. Iar prin ea, și tu.

Dumnezeu să te odihnească în armonia veșniciei!