Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Complexul Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște! - TV Online RipostaPeNet
Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Complexul Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște!

Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Complexul Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște!

TV Online Niciun comentariu

Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”
Târgovişte, oferă un cadou cultural, cu ocazia Zilei universale a iei, pe 24 iunie 2022,
vizitatorilor îmbrăcați în ie sau costum popular, și anume intrarea liberă la obiectivele culturale
aflate în administrarea instituţiei muzeale.
Totodată, vizitatorii vor putea descoperi Povestea iei – expoziţie etnografică organizată la
Muzeul de Istorie, unde vor fi expuse ii autentice din județul Dâmbovița – localitațile Runcu,
Voinești, Pucioasa, Mesteacăn, Moreni, Târgoviște și Pietroșița, dar și din alte județe, ce fac parte
din Colecția de Etnografie a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.
În anul 2013, pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene, a fost marcată pentru prima dată
Ziua universală a iei, Institutul Cultural Român din New York inaugurând seria evenimentelor
reunite sub genericul „La blouse roumaine”, comunitatea online cu același nume propunând „ia”
ca brand de țară. Evenimentul a devenit internațional, fiind sărbătorit în peste 50 de țări de pe șase
continente.
Costumul popular femeiesc din Dâmbovița provine din zona etnografică a Munteniei, unde
predomină fota ca element reprezentativ, costumul fiind alcătuit din: ie (cămașă scurtă, decorată
cu broderii), poale sau fustă (având la partea inferioară același model ca al iei), fota (parte
componentă a costumului popular de formă dreptunghiulară, bogat ornamentată, care se petrece
în jurul corpului, peste poale sau purtată fără poale, bete (cingătoare îngustă și lungă), maramă
(acoperă capul), opinci (încălțăminte realizate din piele, încrețite pe margini, care se strâng pe
picior cu ajutorul nojițelor). Costumul popular bărbătesc specific zonei Dâmbovița este format
din: cămașă populară bărbătescă, ițari (pantaloni strâmți pe picior), căciulă și opinci.
Toate piesele expuse sunt realizate din pânză de bumbac, mătase sau cânepă. Decorul iilor
este variat, compus din motive geometrice și florale stilizate, aplicate pe mâneci și pe partea din
față, cu altiță, râuri sau platcă. Cusute și croșetate manual, cu diferite fire și materiale decorative
(fir de bumbac, fir de mătase, fir metalic auriu sau argintiu, mărgele și paiete), iile își păstrează
unicitatea din cele mai vechi timpuri.
Pe lângă obiectele de patrimoniu expuse în cadrul expoziției, publicul vizitator va avea ocazia
de a vedea o serie de fotografii autentice, cu reprezentări ale costumului popular, picturi care
ilustrează viața satului de altădată, realizate de elevii clasei a VII-a din cadrul Liceului de Arte
„Bălașa Doamna” din Târgoviște, coordonați de doamna profesor Monica Cobianu, dar și opere
ale artistei dâmbovițene Barbara Brigita Popa.
Purtată din vechime atât de femeile simple, cât și de femei renumite din istoria României
(Regina Elisabeta, Regina Maria, Maria Tănase, Martha Bibescu), ia este un element de unitate al
românilor.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 24 iunie – 31 iulie 2022, la Muzeul de Istorie, Calea
Domnească, nr. 189, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.
Vă așteptăm cu drag!

(comunicare cjd)

Categories
LIVE