3,04% – Rata Șomajului! Peste 5.000 de șomeri, înregistrați oficial la AJOFM Dâmbovița!
3,04 % – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Dâmbovița în luna decembrie 2022
La sfârșitul lunii decembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă
Dâmbovița erau înregistrați 5004 șomeri (din care 2618 femei), rata șomajului fiind de 3,04 %.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,83 %, în această lună acest indicator
a crescut cu 0,21 pp.
Din totalul de 5004 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dâmbovița, 1019 erau beneficiari de
indemnizaţie de şomaj, iar 3985 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență,
687 șomeri provin din mediul urban și 4317 sunt din mediul rural.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
Grupa de vârstă Stoc la finele
lunii
Total 5004
< 25 ani 890
între 25-29 ani 440
între 30-39 ani 728
între 40-49 ani 1133
între 50-55 ani 875
peste 55 ani 938
18%
9%
15%
23%
17%
19%Sub 25 ani
25 – 29 ani
30 – 39 ani
40 – 49 ani
50 – 55 ani
peste 55 ani
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele
AJOFM Dâmbovița (37,0 %). Cei cu studii primare și fără studii reprezintă 32,7 % din totalul şomerilor
înregistraţi. 16,7 % dintre șomerii înregistrați au absolvit liceul sau școala postliceală. Șomerii cu
nivel de pregătire profesională reprezintă 10,6% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii
superioare se regăsesc în proporţie de 3,0 %. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de
ocupabilitate stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1123 persoane foarte greu ocupabile, 2725
greu ocupabile, 537 mediu ocupabile, iar 619 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o
categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor
înregistrate în evidenţele noastre.
Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Dâmbovița sunt afişate pe pagina de
internet a AJOFM Dâmbovița, la adresa www.anofm.ro .
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița


