Identitatea digitală ajunge mai aproape de cetățeni: Caravana Cărții Electronice de Identitate vine la Răzvad!
Locuitorii comunei Răzvad vor avea posibilitatea de a depune cereri pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate chiar la sediul administrației locale, în cadrul campaniei naționale „Caravana Cărții Electronice de Identitate”, derulată cu scopul de a facilita accesul cetățenilor la noile servicii digitale oferite de statul român.
Potrivit reprezentanților Primăria Comunei Răzvad, acțiunea se va desfășura în două etape, după următorul program:
12 iunie 2026, în intervalul orar 09:00 – 13:00;
16 iunie 2026, în intervalul orar 09:00 – 15:00.
Punctul de lucru va fi organizat chiar la sediul Primăriei Comunei Răzvad, astfel încât cetățenii să poată depune documentele necesare fără a mai fi nevoiți să se deplaseze în alte localități.
Pentru eliberarea cărții electronice de identitate, solicitanții trebuie să prezinte următoarele documente:
certificatul de naștere;
certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț, după caz;
adeverință de rol emisă de primărie.
Noua Carte Electronică de Identitate vine cu o serie de beneficii importante pentru cetățeni. Documentul este gratuit la prima eliberare pentru persoanele cu vârsta de peste 14 ani, poate fi utilizat ca document de călătorie în statele membre UE și SEE și permite accesul la servicii publice online și aplicații digitale securizate. Totodată, aceasta oferă un nivel ridicat de protecție a datelor personale și posibilitatea utilizării certificatelor digitale.
Reprezentanții administrației locale precizează că ridicarea documentelor se va face ulterior, la o dată care va fi comunicată beneficiarilor.
Pentru informații suplimentare și programări, persoana de contact desemnată este Lăzăroiu Alin, la numărul de telefon 0736 820 262.
Prin implicarea în această campanie, Primăria Comunei Răzvad continuă demersurile de modernizare a serviciilor publice și de facilitare a accesului cetățenilor la instrumentele digitale ale administrației moderne.



