NEWS

843 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei, înscriși la Concursul Național Catehetic 2023!

843 DE TINERI DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI ÎNSCRIȘI LA CONCURSUL

NAȚIONAL CATEHETIC 2023

În perioada ianuarie-mai 2023, se desfășoară în Arhiepiscopia Târgoviștei, cu
binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Concursul
Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”, care face parte din
Programul Național „Hristos împărtășit copiilor” și este dedicat anului 2023, declarat „Anul
omagial al pastorației vârstnicilor și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților
bisericești (psalți)”, în Patriarhia Română.
Grupurile parohiale de cateheză de la cele 55 de parohii din Eparhia noastră, înscrise
în proiect, au reunit din prima săptămână de activități 843 de tineri. Aceștia vor realiza, până
la data de 24 aprilie 2023, sub coordonarea preoților și a profesorilor de Religie sau de altă
disciplină, proiecte comune care să descrie activități și evenimente cu conținut catehetic:
compuneri, eseuri, referate, studii, lucrări de documentare sau informare; conferințe, mese
rotunde, simpozion; șezători; serbări, concerte; jurnalul proiectului; expoziții tematice;
excursii tematice; cerc de literatură; conferință/masă rotundă/atelier de creație; colțul de
fotografii; inițiative, acțiuni filantropice etc.
Prin specificul său, concursul își propune să valorifice și să pună în practică conținutul
de credință al Bisericii Ortodoxe cu privire la relația de iubire și de comuniune a omului cu
Dumnezeu și cu aproapele său, să promoveze relația/legătura de iubire, cunoaștere, apropiere
și de slujire dintre semeni, cu precădere relația tinerilor în raport cu vârstnicii, promovând
dialogul dintre generații, colaborarea și fapta izvorâtă din iubire și credință. Totodată,
concursul are scopul de a contribui la intensificarea activității catehetice parohiale și a
lucrului cu tinerii, astfel încât să crească numărul parohiilor care desfășoară activitate
catehetică și misiune cu copiii și tinerii.
Toate activitățile desfășurate de parohii în cadrul proiectului se găsesc pe pagina de
Facebook, denumită „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului. Concurs în
Dâmbovița”, care a fost creată la nivel eparhial cu prilejul Concursului Catehetic.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI