Poliția Dâmbovița! Percheziții la 2 persoane suspectate de înșelăciune!
Cercetat de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a
unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată
În această dimineață, 31 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a
Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe
lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în executare cinci mandate de percheziție
domiciliară, unul în județul Ilfov, două în județul Sibiu și două în județ Dâmbovița.
Activitățile de urmărire penală sunt efectuate într-un dosar penal întocmit sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă
identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada decembrie 2022 – mai
2023, un bărbat de 38 de ani, din municipiul București, în urma unor anunțuri
publicate în mediul online, ar fi comercializat alte tipuri de vopsea sub brandul unui
producător din municipiul Târgoviște.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea
întregului probatoriu și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o
etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care
nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul de nevinovăție.


