Centrul Județean de Cultură Dâmbovița! Regulament Festivalul – Concurs Național de Literatură Moștenirea Văcăreștilor!
Festivalul-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”
Ediţia a LV – a, Târgovişte, 2 – 3 noiembrie 2023
Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu
Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu”, Complexul Naţional
Muzeal „Curtea Domnească” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, desfăşoară în
perioada 2 – 3 noiembrie 2023, a LV – a ediţie a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea
Văcăreştilor”, structurat pe patru secţiuni de creaţie: poezie, proză scurtă, teatru scurt şi eseu.
Concursul se adresează creatorilor de literatură din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani,
indiferent dacă sunt membri ai uniunilor de creaţie sau au publicat volume de autor.
Concursul urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare
umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror
experienţe ale canonului specific românesc ori universal. Concurenţii – care pot participa la una sau
mai multe secţiuni – se vor prezenta la concurs cu un grupaj de maxim 10 titluri pentru secţiunea de
poezie, 3 proze, însumând maximum 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese (inclusiv pentru
copii) pentru secţiunea teatru scurt. Pentru secţiunea eseu, este necesară o lucrare de circa 4–5
pagini, cu tema „Literatura română premodernă la Târgoviște” (poeții Văcărești, Vasile Cârlova,
Grigore Alexandrescu).
Lucrările trebuie editate în Word, cu fontul Times New Roman, corp 12, la un rând şi
jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat
(numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa, numărul de telefon şi adresa de e-
mail) şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 29 octombrie
2023, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 15, cod
poştal 130007, Municipiul Târgovişte, județul Dâmbovița. Lucrările pot fi trimise și prin poşta
electronică, la adresa de e-mail: strategiiculturale@yahoo.com; acestea vor fi însoţite de un motto,
precum şi de un CV (care să cuprindă datele personale solicitate mai sus), organizatorii asigurând
confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei. Concurenţii care
nu vor trimite toate datele de identificare vor fi eliminaţi din concurs.
Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor
putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune.
Nu vor participa la concurs lucrările care vor fi trimise după 29 octombrie 2023, data poştei.
Prin trimiterea lucrărilor la concurs, participanții declară pe proprie răspundere că opera
propusă spre jurizare este în întregime creația lor și că nu se încalcă drepturile patrimoniale și
morale ale altor persoane, prin publicarea acesteia, conform Legii nr. 8/1996 privind drepturile de
autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și
completările ulterioare, participanții la concurs își exprimă în mod expres consimţământul ca
organizatorii să folosească datele de identificare cu caracter personal, puse la dispoziţie, numai cu
privire la derularea Festivalului – Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”.
2
Participarea la concurs presupune acordul cu condițiile prezentate în Regulamentul
concursului.
Juriul va fi format din scriitori, critici literari, profesori, membri ai Uniunii Scriitorilor din
România.
Jurizarea va avea loc în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie 2023. Rezultatele vor fi afișate
pe site-ul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, www.cjcd.ro și pe contul de Facebook al
acestuia, în data de 3 noiembrie 2023.
Premierea se va face online, în data de 3 noiembrie 2023. Detaliile tehnice vor fi anunțate pe
site-ul www.cjcd.ro şi pe contul de Facebook al centrului.
Câștigătorii vor primi diploma prin poștă la adresa indicată în CV–ul concurentului și prin
virament bancar valoarea premiului obținut. Organizatorii se obligă să reţină şi să vireze impozitele
datorate către bugetul de stat de beneficiarii premiilor, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 cu
modificările ulterioare privind Codul Fiscal.
Lucrările câștigătoare vor fi publicate în volumul „Concursul Naţional de Literatură
„Moştenirea Văcăreştilor”. Laureaţi ai ediţiei a 55-a”. Concurenții publicați în volum vor primi
prin poștă câte un exemplar al acestuia.
Vor fi oferite următoarele premii:
Trofeul festivalului, în valoare de 1.000 lei.
Poezie:
1 – Premiul Naţional pentru Poezie = 500 lei
2 – Premiul al II-lea = 400 lei
3 – Premiul al III-lea = 300 lei
4 – Menţiune = 200 lei
Acestea vor fi asigurate de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”.
Proză scurtă:
1 – Premiul Naţional pentru Proză = 500 lei
2 – Premiul al II-lea = 400 lei
3 – Premiul al III-lea = 300 lei
4 – Menţiune = 200 lei
5 – Premiul „Mircea Horia Simionescu” al Societății Scriitorilor Târgovişteni
Eseu:
1 – Premiul Naţional pentru Eseu = 500 lei
2 – Premiul al II-lea = 400 lei
3 – Premiul al III-lea = 300 lei
4 – Menţiune = 200 lei
5 – Premiul special al Bibliotecii Județene “I. H. Rădulescu” = 250 lei
Teatru scurt:
1 – Premiul Naţional pentru Teatru scurt = 500 lei
2 – Premiul al II-lea = 400 lei
3 – Premiul al III-lea = 300 lei
4 – Menţiune = 200 lei
3
Vor mai acorda premii speciale, constând în publicarea lucrării premiate, revistele: „Litere”,
„Curier”, „Eroica”, „Impact”, „Bucureştiul literar şi artistic”, „Climate literare”, „Viaţa Basarabiei”,
„Pro Arme”.
Relaţii suplimentare:
Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon: 0245613112; e-mail:
strategiiculturale@yahoo.com , web: www.cjcd.ro (unde vor fi publicate şi rezultatele finale).
Notă finală:
Orice modificare a actualului regulament va fi notificată în procesul-verbal de jurizare şi
adusă la cunoştinţa publicului de către juriul naţional, alcătuit din personalităţi recunoscute ale
vieţii cultural-literare naţionale.
Director festival,
Florian – Dan Georgescu


