Maria – Gabriela Horga! Elevii târgovișteni, pe podium, la Olimpiada ASF de Educație Financiară!
Au fost anunțați câștigătorii Olimpiadei ASF de educație financiară, eveniment organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
Educația financiară începută de timpuriu poate ajuta copiii și adolescenții să își dezvolte obiceiuri sănătoase în ceea ce privește economisirea, cheltuielile și gestionarea banilor.
Câștigătorii concursului sunt:
Elevii claselor a VII-a – a IX-a:
« Locul I – Niță Călin Ionuț, clasa a VIII-a, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, Târgoviște;
« Locul II – Bidireanu Rareș Ștefan, clasa a VII-a, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, Târgoviște;
« Locul III – Dumitrașcu Ioana Sorina, clasa a IX-a, Colegiul Național „Cuza Vodă”, Huși;
Elevii claselor a X-a – a XII-a:
« Locul I – Mustățea Rebecca, clasa a X-a, Colegiul Național „Nicolae Titulescu”, Pucioasa;
« Locul II – Bîrdeș Daniel Alexandru, clasa a X-a, Colegiul Economic „Ion Ghica”, Târgoviște;
« Locul III – Militaru Andrei Laurențiu, clasa a XII-a, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, Târgoviște;
Felicitări atât câștigătorilor, cât și profesorilor care le îndrumă pașii către o mai bună educație financiară. La fel cum ne dorim ca tinerii să aibă o carieră, o viață de familie, este firesc să ne dorim ca ei să învețe să își protejeze economiile, să identifice și să evite capcanele financiare, să gestioneze riscurile și să facă alegeri financiare înțelepte.
(Maria – Gabriela Horga)


