Arhiepiscopia Târgoviștei a oferit daruri elevilor participanți la Proiectul Învăț să mă protejez!
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI A OFERIT DARURI ELEVILOR PARTICIPANȚI LA
PROIECTUL ,,ÎNVĂȚ SĂ MĂ PROTEJEZ”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Arhiepiscopia
Târgoviștei a participat miercuri, 22 mai 2024, în calitate de colaboratoare, la desfășurarea proiectului
,,Învăț să mă protejez”. Acesta a fost organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, în
parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița,
precum și în colaborare cu Penitenciarul Mărgineni și Biblioteca Județeană ”Ion Heliade Rădulescu” din
Târgoviște.
La concurs au participat câte 4 elevi de clasa a IX-a, de la colegiile naționale: ,,Nicolae
Titulescu” din Pucioasa, ” Ienachita Văcărescu” și ”Constantin Carabella” din Targoviste, precum și
”Vladimir Streinu” din Găești.
Temele abordate în proiect au fost: traficul și consumul ilicit de droguri, traficul de persoane,
criminalitate informatica, bulliyng-ul, violența și violența domestică, sănătatea reproducerii și bolile cu
transmitere sexuală.
La finalul concursului, elevii au primit diplome și daruri din partea organizatorilor,
Arhiepiscopia Târgoviștei oferindu-le, prin intermediul Pr. Cristian Oancea, Consilier Social-Filantropic
și Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei, cărți de rugăciuni, jocuri de societate cu scriitori români și
dulciuri.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI


