NEWS

Guvernul sărăciei lovește în români, dar își face vacanțe de lux! Mesaj dur al senatorului AUR Ciprian Iacob!

Senatorul AUR de Dâmbovița, Ciprian Iacob, critică dur guvernarea actuală, pe care o acuză că a mințit în campanie și că, în loc să sprijine cetățenii, a preferat să își conserve privilegiile.
„Acum ați văzut clar cine sunt cei care v-au mințit în campanie, spunând că nu vor crește TVA-ul, că nu vor majora prețurile la energie sau că nu vor scădea salariile și pensiile”, afirmă senatorul Ciprian Iacob, adresându-se direct „cadrelor didactice, mamelor cu nou-născuți, pensionarilor, tinerilor și antreprenorilor români”.
Parlamentarul AUR atrage atenția că, în timp ce românii au fost nevoiți să suporte măsuri de austeritate, „ei și-au numit cinci vicepremieri și și-au păstrat beneficiile intacte”. Mai mult, senatorul subliniază contrastul dureros dintre situația oamenilor de rând și stilul de viață al guvernanților: „Iar când un pensionar își rupe pastilele în două ca să îi ajungă de pe o zi pe alta, ei își organizează vacanțe de lux pe banii românilor”.
Ciprian Iacob critică, de asemenea, prioritățile bugetare ale guvernului, despre care spune că „în timp ce românii sunt hăituiți de taxe și impozite mai mari, guvernul sărăciei alocă bani pentru Ucraina și Moldova”. Senatorul precizează că AUR a încercat să corecteze aceste nedreptăți: „Noi, cei de la AUR, am depus peste 230 de amendamente, însă toate au fost respinse de alianța toxică PSD, PNL, USR, UDMR”.
În final, senatorul trage un semnal de alarmă ferm: „Nu românii trebuie să sufere din cauza analfabetismului lor politic!”