NEWS

ANAF își prezintă serviciile în universitățile din România!

ANAF își prezintă serviciile în universitățile din România

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) începe, astăzi, o serie de
prezentări ale „Serviciilor oferite contribuabililor”, în colaborare cu universitățile
de prestigiu din România.
Primul eveniment este găzduit de Universitatea „Dunărea de Jos” Galați și va
consta într-o prezentare explicativă și, totodată, interactivă, în care se vor
aborda subiecte precum rolul și importanța ANAF în societate, dezvoltarea
României pe baza taxelor colectate, serviciile electronice oferite de ANAF prin
intermediul cărora contribuabilii își pot îndeplini obligațiile fiscale. De asemenea,
în 10 noiembrie, prezentarea ANAF va avea loc la Universitatea „1 Decembrie
1918”, din Alba Iulia.
La nivel național, cei peste 50 de specialiști în fiscalitate vor furniza studenților
și informații menite să sprijine integrarea optimă a acestora pe piața muncii și a
antreprenoriatului, precum și creșterea civismului fiscal.
Unul dintre obiectivele imediate ale ANAF este acela de a promova o cultură în
care conformarea fiscală voluntară să fie percepută drept o atitudine corectă, în
care plata taxelor este atât o obligație legală, cât și un act de responsabilitate
socială.
ANAF își concentrează toate eforturile pentru creșterea gradului de conformare,
iar studiile efectuate arată că, pe termen lung, pentru îndeplinirea acestui
deziderat, este necesară o educație fiscală timpurie și continuă.
Astfel, suntem convinși că implicarea comună ANAF – instituții de învățământ
superior va conduce la creșterea conformării fiscale, implicit a civismului fiscal
din România.
MINISTERUL FINANȚELOR
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Direcția Generală Regională a Finanțelor
Publice Ploiești
Administrația Județeană a Finanțelor
Publice Dâmbovița
Birou Comunicare și Servicii Interne

Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE)
2016/679
Page 2/1
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa