VINERI, 10 MAI, VA FI SĂRBĂTORIT HRAMUL MĂNĂSTIRII NUCET
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit
Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet,
cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii – hramul sfântului locaș.
Se va merge, apoi, în procesiune la ”Fântâna de leac”, în pădurea de lângă
mânăstire, unde va fi săvârșită slujba Aghiasmei, iar credincioșii prezenți vor primi
apă sfințită.
Mânăstirea Nucet este ctitoria boierului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale
Neaga, datează din secolul al XIV-lea, iar, la inițiativa Mitropolitului Nifon,
mănăstirea a cunoscut un amplu proces de restaurare și de consolidare, fiind
sfințită în anul 2004.
Invităm credincioșii să ia parte la sfânta slujbă, începând cu ora 8.00.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI