Asociația Chindia Jurasic Park! Simbolurile Târgoviștei, din nou, la înălțime!

Simbolurile Târgoviștei, din nou, la înălțime!

Ca de obicei în ultimii 15-20 de ani, montaniarzii dâmbovițeni grupați în jurul Asociației
Chindia Jurasic Park au dus simbolurile Cetății Târgoviște, „la cote înalte”, fie din munții României,
fie din munții Europei. După cum se știe, “dinozaurii” au inițiat în anul 2007, anul intrării României
în Uniunea Europeană, TOP 27, topul cuceririi celui mai înalt vârf / a celei mai înalte cote din fiecare
ţară a Uniunii Europene. În anul 2013, odată cu intrarea Croației în UE, TOP 27 a devenit, pentru
montaniarzi, TOP 28. Din cele 28 de vârfuri au fost cucerite până acum cele mai înalte cote din 21
țări, montaniarzii Asociației Chindia Jurasic Park ducând steagul străbunei capitale, alături de cele ale
României și ale Uniunii Europene, pe „creste de poveste”.
În prag de sărbătoare, înainte de Zilele Cetății, în cadrul unui proiect finanțat de Primăria
Târgoviște, un nucleu de expediționari a ajuns pe cel mai înalt vârf din Portugalia. Ca și în cazul
Spaniei, caz în care cel mai înalt vârf – Teide – 3718 m, se află pe insula Tenerife din arhipelagul
Canare și Portugalia are cel mai înalt vârf tot în afara zonei continentale, adică în arhipelagul Azore,
pe insula Pico sau A Ilha Preta – Insula Neagră, datorită solului vulcanic.
Deși pare un vârf mic („numai” 2351 m, puțin mai mare decât vârful Baba Mare din Bucegii
noștri), vârful Pico este un con vulcanic cvasi-activ, situat pe „dorsala atlantică”. Logistica alocată
cuceririi acestui vârf a fost destul de complicată, cauzată atât de efectele post-pandemice (curse
interne de avion mult mai rare, curse de ferry-boat anulate), cât și de potențiala schimbare a vremii de
la o zi la alta.
După o primă aterizare la Ponta Delgada, capitală a Regiunii Autonome Azore și alocarea
unei zile pentru acomodare, a urmat transferul, cu o cursă aeriană internă, spre insula Pico, insulă ce
poartă numele acestui munte, a acestui con vulcanic. Ascensiunea propriu-zis a început de la
altitudinea de 1231 m, unde există Centrul de informații turistice (Casa da Montanha), loc unde,
contra unei taxe de 25 euro, se obține permisul de escaladare și se primește un locator GPS care
trebuie folosit pe poteca spre vârf. În același timp, suntem avertizați asupra pericolelor din zonă și
asupra obligativității respectării potecii (altfel, în cazul unui posibil accident, responsabilitatea
rangerilor este minimă!). Ascensiunea pare ușoară, trece prin zone cu vegetație mixtă (arbuști
montani-pajiște alpină), urcușul este plăcut în răcoarea dimineții. De pe la 1500 m în sus se intră în
golul alpin, iar poteca urcă, fie sinuos, fie abrupt, pe clinuri de lavă întărită sau pe filoane de zgură
vulcanică. Vremea este oscilantă, fie căldură uscată, fie cu stropi ușori de ploaie aduși de norii care se
plimbă de pe o coastă pe alta a muntelui. La urcare ne întâlnim cu zeci de montaniarzi (de toate
naționalitățile) care coboară deja de pe vârf. Urcaseră cu o seară înainte, au înnoptat în crater (verry
cold by the night, ne-au spus ei!), iar în zorii zilei au urcat pe micuța platformă de pe vârf pentru a
vedea răsăritul de soare și, implicit, umbra uriașă pe care conul vulcanic o lasă pe apele relativ
liniștitului Atlantic.

După aproximativ 5 ore de ascensiune, ajungem la marginea craterului vulcanic, iar imaginea
pare una din clasicul film numit „Întâlnire de gradul 3” – vârful conului ne apare brusc, ireal, aparent
inaccesibil. Practic, în porțiunea superioară este un crater vulcanic cu diametru de aprox. 500 m și
adâncime de aprox. 30 metri, iar în mijlocul acestuia, ridicându-se la 70 metri, este Piquinho sau Pico
Pequeno (ambele nume înseamnă „vârf mic” în portugheză). Experiența căpătată de-a lungul timpului
își arată roadele și, cu atenția necesară, reușim atingerea vârfului. Poze multe, gânduri către cei dragi
și prudență maximă de-a lungul obositoarei coborâri (fiind zonă cu ceva grohotiș vulcanic, zgura
respectivă era extrem de periculoasă pe pantele accentuate). La coborâre, reușita noastră a fost
confirmată printr-o diplomă înmânată de rangerii Parcului Natural Pico. Echipa a fost formată din
experimentații montaniarzi Nicu Posta, Nini Stan, Ileana Bocanciu, alături de un alt membru ACJP,
un nou “camarad” de drumeții montane, Vali Stan. A fost un munte mic, dar greu. Frumos, interesant.
Îi vom duce dorul!
“De peste mări și țări”, anunțăm o nouă reușită, un nou prilej de a transmite, la ceas de
sărbătoare, gânduri calde:
La mulți ani, Târgoviște!
La mulți ani, târgovișteni!

Posta Nicolae

Preşedinte ACJP, coordonator proiect