Corneliu Ștefan! Am inaugurat 4 obiective de investiții în Comuna Corbii Mari! Felicitări, Ionuț Bănică!
Comuna Corbii Mari este unul dintre cele mai bune exemple în ceea privește implicarea administrației în viața localității!
La invitația primarului Bănică Ionuț, astăzi, am participat la inaugurarea a nu mai puțin de #𝟒𝐈𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢, toate fiind foarte importante pentru oamenii din comună:
𝐒̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐜𝐮 𝐜𝐥𝐚𝐬𝐞𝐥𝐞 𝟎-𝐕𝐈𝐈𝐈 𝐢̂𝐧 𝐬𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐫𝐛𝐢𝐢 𝐌𝐚𝐫𝐢. Proiectul are o valoare de 7.000.000 de lei. Cei 196 de copii au o școală la standarde europene, cu toate dotările necesare.
De asemenea, 𝟔𝟎 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐆𝐫𝐨𝐳𝐚̆𝐯𝐞𝐬̦𝐭𝐢 vor face primii pași în sistemul educațional într-o #𝐠𝐫𝐚̆𝐝𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐚̆#𝐧𝐨𝐮𝐚̆. Investiția s-a ridicat la 2.000.000 de lei.
Tot în Grozăvești, 𝐳𝐨𝐧𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐬̦𝐢 𝐚𝐠𝐫𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭, obiectiv realizat, în totalitate, din fondurile primăriei, aproximativ 500.000 de lei.
Nu în ultimul rând, a fost inaugurat un tronson de 𝟒,𝟐 𝐤𝐦 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐭̦𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐚̆ 𝐮𝐳𝐚𝐭𝐚̆, o investiție foarte utilă și așteptată de oamenii din Corbii Mari. 4.500.000 lei a fost suma necesară implementării acestui proiect.
Lucrurile se schimbă în bine în #𝐂𝐨𝐫𝐛𝐢𝐢𝐌𝐚𝐫𝐢, comună care avea mare nevoie de o administrație precum cea condusă de primarul Ionuț Bănică.
La rândul său, Consiliul Judeţean Dâmboviţa are o serie de proiecte care vor veni în completarea invesțiilor inaugurate astăzi.
Felicitări pentru toate acestea realizări!
(Corneliu Ștefan – Președinte Consiliul Județean Dâmbovița)


