Dragi târgovișteni,
Oficial s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare. Îmi doresc să avem cu toții parte de o campanie curată, cu fairplay și decență, în care dumneavoastră să vedeți în primul rând calitățile fiecărui candidat, dar și proiectele pe care le pregătim pentru dezvoltarea municipiului Târgoviște.
Mă cunoașteți și știți că sunt un om al dialogului și al colaborării. Candidez pentru funcția de primar al municipiului Târgoviște cu dorința de a construi un oraș modern, unde tinerii să aibă oportunități și locuri de muncă bine plătite, seniorii să fie bine îngrijiți și susținuți, copiii să aibă parte de educație în condiții optime și șansa de a se dezvolta sănătos!
Acestea sunt obiectivele mele, pentru care am pregătit proiecte pentru dezvoltarea economiei locale, programe de formare și susținere a copiilor și tinerilor, proiecte pentru infrastructura rutieră, promovarea sportului și susținerea copiilor cu performanțe, valorificarea potențialului turistic al Târgoviștei, susținerea natalității, dezvoltarea urbană durabilă, sprijinirea antreprenorilor și promovarea producătorilor locali.
Pe 9 iunie, împreună putem face SCHIMBAREA și pasul către DEZVOLTARE!
TOȚI PENTRU TÂRGOVIȘTE!
(Dan Alexandru Tică – PNL)