Daniel Constantin Conovici, elev la Seminarul Teologic Ortodox Sf. Ioan Gură de Aur Târgoviște! Răni nevindecate!

Răni nevindecate…

Oameni, everimente, dezamăgiri; sunt efectele unui suflet ce în timp sa degradat în încercarea de a mulțumi pe alți, prin efortul de a fii alături tuturor, prin determinarea de fii sprijin celor care au ales să trăiască permanent asemenea unui arbore strâmb.
Ani pierduți lângă oameni ce au ales să își satisfacă propriile interese, în timp ce au călcat peste cadavrele celor care i-au sprijinit. I-au umilit, criticat, judecat strâmb, uitând că în timp ce se aflau într-o continuă suferință, au primit mângâiere sufletelor din partea acelora care astăzi sunt „străini”.
Oameni care au ales să fie indiferenți și nepasatori față de oamenii care odinioară erau eroii vieții lor, eroi parcă desprinși din benzile desenate. Eroi care astăzi, paradoxal au devenit „răufăcători”, fiind suficient ca o greșeală poate chiar minoră să îi decadă din rolul de eroi.
Dezamăgiri care în timp și-au pus amprenta asupra sufletelor pline de lumină si bunătate, suflete care s-au golit pentru ca particele lipsă, să umple golul unor suflete întunecate goale și reci, pline de invidie și de imoralitate.
Sunt uitați ușor oamenii care cândva au fost dispuși să facă imposibilul posibil pentru ca sufletele bolnave să mai aibă încă semne vitale pentru aș revenii din moartea imoralității.
Toate acestea sunt răni nevindecate, ce încă sângerează.
Suflete, care sunt pline de suspine, regrete și de rugi fierbinți, rugi în care aceste suflete au încercat să mai strecoare câtă puțină lumină
printre crăpăturile lor sângerânde, în credința că niciodată întunericul nu a putut cuprinde Lumina.

Și am acoperit rănile mele, cu Lumina Lui, cea de viață dădătoare.

Conovici Daniel Constantin, elev la Seminarul teologic ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din municipiul Târgoviște.