Au fost realizate și marcajele în cadrul investiției de reabilitare și extindere parcări în cartierul Mihai Viteazul (microraionul nr. 9), zona blocurilor 1-11.
Investiția a condus la dublarea numărului locurilor de parcare din zonă.
Totodată, în același cartier, am demarat și proiectul prin care va fi sistematizată strada Profesor Alexandru Vasilescu, inclusiv prin crearea de parcări noi și prin realizarea unui nou racord cu strada General Matei Vlădescu, prin spatele parcului Așchiuță astfel încât, atât locuitorii din zonă, cât și beneficiarii celor 3 unități de învățământ de aici, să se poată bucura de condiții de trafic normale în cadrul unui circuit rutier cursiv.
(Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște)