NEWS

Federația Română de Volei, în doliu! Gheorghe Toma a trecut la cele veșnice!

Lumea voleiului este din nou în doliu.

Federația Română de Volei anunță cu profund regret trecerea în neființă, la vârsta de 87 de ani, a domnului Gheorghe Toma.

Fost antrenor, arbitru divizionar, observator și președinte al Colegiului de Arbitri Argeș, domnia sa era nelipsit de la partidele organizate în Pitești sau în Mioveni, oferind mereu sfaturi sau o mână de ajutor mai tinerilor săi colegi la competițiile interne sau internaționale. De altfel, s-a numărat printre oficiali și la Campionatul Balcanic de junioare organizat în vară, la Mioveni, sau la turneul Final Four al Supercupei României la volei feminin, organizat în luna octombrie, în aceeași localitate.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace!

(sursa – FRV)