Pentru iubitorii de muzică și de munte, Consiliul Județean Dâmbovița a organizat în acest
sfârșit de săptămână Festivalul „Peștera – Padina”, eveniment desfășurat anual în panorama
mirifică a Munților Bucegi, zona „Telecabina Peștera”.
Și în acest an, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de
vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae
Popa Stănescu, administratorul public al județului, Cristian Avanu, secretarul de stat în
Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, și parlamentarii Carmen Holban, Ionuț Vulpescu și
Marian Țachianu s-au alăturat sutelor de turiști prezenți la festival.
Pentru fiecare dintre cele trei zile ale festivalului (12, 13 și 14 august), Centrul Județean
de Cultură Dâmbovița a pregătit, în mijlocul naturii și al atracțiilor turistice oferite de zona
Masivului Bucegi, un program muzical a cărui ținută artistică și capacitate de a crea voie bună i-
a captivat pe turiștii prezenți.
Astfel, în prima zi a festivalului, în cadrul spectacolului folcloric susținut de Orchestra
Populară Chindia, sub bagheta dirijorului Ionuț Dumitrescu, publicul s-a putut bucura de
prestația unor artiști de seamă: Ileana Pavelescu, Florentina Mîinea, Loredana Dobrescu, Yuriy
Tsiple, Nineta Popa, Ionuț Dolănescu, Nicu Paleru și Simona Dinescu.
În a doua zi a festivalului, în zona Telecabina Peștera au răsunat ritmuri de rock, în cadrul
unui concert ai cărui protagoniști au fost artiștii apreciatelor formații Holograf și Direcția 5.
Astăzi, 14 august, ziua închiderii festivalului, DJ Yaang de la Kiss FM vor bucura
publicul prezent cu muzică variată.
Prin acest eveniment, Consiliul Județean Dâmbovița urmărește să promoveze potenţialul
turistic al Masivului Bucegi, să organizeze spectacole şi momente culturale inedite, dar și să
susțină educația participanţilor în materie de protejare a mediului înconjurător şi practicare a
mişcării în aer liber.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan: „Mă bucur că, și în acest
an, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, alături de Centrul Judeţean de Cultură, a atras turiști din
toate colțurile țării la Festivalul „Peștera – Padina”, un eveniment care își propune, pe lângă
actul cultural în sine, să promoveze Munții Bucegi și turismul la mare altitudine. În această
zonă a județului Dâmbovița sunt peisaje fascinante și, cu această ocazie, îi invit pe turiștii
români și străini să le descopere. În ceea ce mă privește, voi susține și de acum înainte toate
proiectele menite să promoveze zona montană a județului, cu care ne mândrim atât de mult”.