Incendii, accidente și sute de cazuri medicale: o săptămână plină pentru pompierii dâmbovițeni!
În perioada 22 – 28 septembrie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița au intervenit la 292 de solicitări, gestionând o gamă variată de situații. În acest interval, au fost înregistrate 48 de incendii, dintre care 39 de vegetație uscată, 4 accidente rutiere, precum și 32 de acțiuni diverse precum deblocări de uși, salvarea de animale, acordarea de asistență persoanelor, asigurarea unor zone cu risc sau misiuni pirotehnice. Totodată, echipajele SMURD au gestionat 208 cazuri medicale.
Pentru îndeplinirea misiunilor, zilnic peste 140 de pompieri au fost la datorie, pregătiți să acționeze pentru protejarea vieții, a bunurilor și a mediului. Reprezentanții ISU atrag atenția că arderea resturilor vegetale, a miriștilor și a altor categorii de deșeuri este strict interzisă și se sancționează conform legii.
Cetățenilor li se recomandă să nu folosească focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, să nu arunce resturi de țigări în zonele de vegetație și să apeleze numărul de urgență 112 pentru a anunța imediat orice început de incendiu.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița rămâne permanent pregătit să intervină și îndeamnă populația să respecte recomandările autorităților și să adopte măsuri preventive pentru reducerea riscului de incendii și a altor situații de urgență. Pentru informații suplimentare privind comportamentul în caz de urgență, cetățenii pot accesa platforma www.fiipregatit.ro și pot descărca gratuit aplicația DSU din App Store și Google Play.



