Astăzi, 29 ianuarie a.c., a avut loc prezentarea raportului de evaluare a activității ISU Dâmbovița pe anul .
Am fost onorați să avem alături de noi reprezentantul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, domnul colonel Monoranu Ciprian.
Cele 11 subunități operative au desfășurat 19074 acțiuni de intervenție.
Dintre cele 19074 de intervenții, 10750 au fost acțiuni SMURD, 430 incendii, 876 incendii de vegetaţie și 7018 alte situații.
De asemenea, echipajele specializate au participat la 4032 activităţi de instruire şi recunoaştere, 96 exerciţii cu forţe în teren, 98 misiuni de sprijin și 248 alte misiuni.
Privind activitatea preventivă, au fost executate 755 controale de prevenire şi verificări, dintre care: 15 la localităţi, 494 la operatori economici, 31 la obiective de investiții, 184 la instituţii, 6 la obiective supuse controlului activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, 1 la construcții/amenajări hidrotehnice și 24 la persoane autorizate care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor.
Folosim acest prilej pentru a transmite mulțumirile noastre pentru sprijinul primit din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Instituției Prefectului județului Dâmbovița, Consiliului Județean Dâmbovița, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Inspectoratului de Jandarmi Dâmbovița și a celorlalte instituții cu care am colaborat în realizarea obiectivelor
Această evaluare reprezintă un moment de sinteză care evidențiază rezultatele obținute de întreaga organizație, fără a pierde din vedere meritele fiecărui angajat în parte.
”Dragi colegi, cu sprijinul structurilor și al instituțiilor cu care cooperăm, am pornit la drum în anul 2024 având certitudinea că modul în care ne vom executa misiunile se va cuantifica într-un nivel ridicat de siguranță pentru comunitatea din care facem parte.”