ITM Dâmbovița! Precizări privind eliberarea documentelor pentru vechimea în muncă!
În contextul unei prezențe numeroase, la ghișeele instituției, a dâmbovițenilor aflați în
căutarea dovezilor de vechime, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița revine cu
câteva precizări importante, cu privire la documentele pe care le poate elibera.
În acest sens, este necesar ca, înainte de toate, să facem o distincție între cele două
perioade, de dinainte de 2011, când se făceau înscrisuri în Carnetele de Muncă și cea de
după, când acestea au fost abrogate, făcându-se trecerea către evidența informatizată a
angajaților, în REVISAL.
Așadar, în conformitate cu Codul Muncii: ”vechimea în muncă stabilită până la data de 31
decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă”. Pentru persoanele care nu și-au
ridicat până în acest moment carnetele de muncă și care au lucrat pe raza județului
Dâmbovița, la unități private, este bine de știut că, la data de 1 aprilie 2024, Inspectoratul
Teritorial de Muncă Dâmboviţa încă deţinea un numar de 6400 de carnete de muncă
neridicate. Acestea pot fi eliberate titularilor, la solicitarea acestora, în baza prezentării
la ghișeele instituției, cu actul de identitate.
În funcţie de necesităţile solicitanţilor, ITM Dâmboviţa poate elibera, adeverinţe de
vechime pentru persoanele care nu au avut carnet de muncă, ori care l-au pierdut, sau au
perioade lipsă din acesta, NUMAI pentru perioade lucrate anterior datei de 31.12.2010, la
angajatori cu sediul social în județul Dâmboviţa, cu capital privat, cu activitate depusă
dupa iunie 1990. Persoanele pentru care găsim în bazele de date aceste dovezi de
vechime, pot solicita, cu buletinul, prin completarea unei cereri tip și achitarea unei taxe
de 20 de lei, respectivele adeverințe. Menționăm că acestea pot fi eliberate doar după ce
titularii carnetelor de munca declară la Monitorul Oficial pierderea acestora.
SUBLINIEM că ITM Dâmboviţa nu deține în arhivă documente necesare eliberării
adeverințelor de vechime pentru perioade lucrate la unitățile de stat, indiferent de
perioadă. În această situaţie se află si Romlux SA Târgovişte şi Combinatul de Oţeluri
Speciale Târgovişte (COS SA). Doar pentru UPET SA Târgovişte, în arhiva ITM Dâmboviţa,
există documete privind calcularea drepturilor salariale (state de plată), în format
electronic, DOAR pentru perioada noiembrie 1998 – decembrie 2010 (dar fără dovezi care
să ateste plata contribuţiilor).
Începând cu 01.01.2011, o dată cu abrogarea Legii nr. 130/1999, ridicarea adeverinţelor
de vechime pentru perioadele lucrate începând cu acel moment, se face EXCLUSIV de la
angajatori sau de la detinătorii legali ai arhivelor acestora. În cazul încetării activității
angajatorului, există obligaţia pentru deţinătorii documentelor ori a succesorilor în
drepturi ai acestora, de a elibera adeverinţe pe baza dovezilor pe care le deţin, dacă
acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant.
Inspectoratele teritoriale de muncă pot elibera, pentru perioade lucrate după data de
01.01.2011, în urma unor solicitări prealabile, care constau în depunerea unei cereri tip,
prezentarea documentului de identitate și a plății unei taxe de 20 de lei, doar un extras
din baza de date electronică, privind registrul general de evidență a salariaților. Din
respectivul Extras de REVISAL rezultă calitatea de salariat a unei persoane, dar fără ca
acest document să aibă valoarea unei adeverințe de vechime.
Lixandru Marius
Inspector Șef


