Jandarmeria Dâmbovița! În mijlocul cetățenilor la Zilele Comunei Dărmănești! - TV Online RipostaPeNet
Jandarmeria Dâmbovița! În mijlocul cetățenilor la Zilele Comunei Dărmănești!

Jandarmeria Dâmbovița! În mijlocul cetățenilor la Zilele Comunei Dărmănești!

TV Online Niciun comentariu

Jandarmii vor fi în mijlocul localnicilor la Zilele Comunei Dărmănești

Jandarmi dâmbovițeni și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Matei
Basarab” Ploiești vor fi la datorie în perioada 27 – 31 iulie a.c., în comuna
Dărmănești, astfel încât cetățenii să petreacă în condiții de siguranță zilele
localității.
Principala misiune a jandarmilor, alături de celelalte structuri cu atribuții în
domeniu, va consta în asigurarea siguranței cetățenilor, prevenirea și
combaterea traficului/consumului de substanțe interzise, precum și
prevenirea eventualelor fapte de natură antisocială.
Pe această cale, adresăm participanţilor la aceste manifestări cultural-
artisitice și tradiționale următoarele recomandări preventive:
 să dea dovadă de un comportament civilizat;
 să respecte măsurile adoptate de organizatori și pe cele ale structurilor de ordine
publică pe timpul derulării evenimentelor;
 să evite expunerea la soare, în contextul codurilor meteorologice de caniculă;
 să sesizeze, orice situație de pericol ori faptă antisocială, fie prin contact direct la
patrulele de ordine și siguranță publică, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă
112.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Categories
ADMINISTRATIE
Video recente
Video recente
Seminar la Biblioteca Județeană IH Rădulescu Dâmbovița Târgoviște!
TV Online 22 aprilie 2024
Strop de bucurie! Magazinul SportTop din Târgoviște, alături de Campania Îmbracă un Copil cu Haine noi de Sfintele Paști!
TV Online 21 aprilie 2024
Claudia Gilia, Prefectul Județului Dâmbovița, la expoziția de fotografie Woman Eyes!
TV Online 21 aprilie 2024
BeTube Recent Posts