Jandarmeria Dâmbovița! Peste 1.500 de obiecte pirotehnice, confiscate!
Peste 1500 de obiecte pirotehnice au fost confiscate de jandarmii dâmbovițeni
Două persoane, care abordau trecătorii pentru a le oferi spre vânzare articole
pirotehnice, au fost depistate de jandarmii dâmboviţeni în zona complexului
comercial Pavcom, din municipiul Târgoviște.
În urma verificărilor efectuate asupra acestora au fost găsite 1510 petarde și
artificii, din diferite categorii, interzise la comercializare.
Celor doi bărbați, în vârstă de 21, respectiv 28 de ani, li s-au întocmit actele de
sesizare pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul
materiilor explozive, acestea fiind înaintate instituțiilor abilitate pentru continuarea
cercetărilor.
Reamintim cetățenilor faptul că în conformitate cu legislația în vigoare, orice
operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, constituie infracțiune
și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.
Totodată, pentru prevenirea unor incidente, precum și a faptelor de natură
infracțională, recomandăm cetățenilor următoarele:
- să nu cumpere articole pirotehnice de la persoane neautorizate;
- să își supravegheze copiii, aceștia fiind predispuși la pericole dacă nu
înțeleg riscurile la care se expun folosind petarde și artificii; - să semnaleze orice încălcare a legii la cea mai apropiată patrulă de
jandarmerie sau prin apel la numărul unic de urgență – 112.
Acțiunile pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul materiilor
explozive vor continua și în perioada următoare.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul


