
Jandarmeria Dâmbovița! În mijlocul cetățenilor în perioada 28 – 29 Iunie!
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 87 din 28 iunie 2022
Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor în perioada 28-29 iunie
a.c.
Jandarmi dâmbovițeni vor fi la datorie în zilele de 28 și 29 iunie a.c., atât în
două localități din județ, cât și în zona montană, pentru a asigura siguranța
participanților la mai multe aminfestări publice.
Jandarmii vor acționa în localitățile Iedera și Vulcana-Băi, precum și în zona
Peștera din Bucegi, unde vor avea loc manifestări cultural-artistice/ tradiționale și
religioase, astfel:
- în zilele de 28 și 29 iunie a.c., la Festivalul “Iedera, un colț de Rai”;
- miercuri, 29 iunie a.c.: la Ziua comunei Vulcana-Băi și la Hramul Mănăstirii
Peștera Ialomiței.
Principala misiune a jandarmilor dâmbovițeni, alături de celelalte structuri cu
atribuții în doemniu, va consta în asigurarea siguranței cetățenilor, prevenirea și
combaterea traficului/consumului de substanțe interzise, precum și prevenirea
eventualelor fapte de natură antisocială.
Pe această cale, adresăm participanţilor la aceste manifestări următoarele
recomandări preventive:
să dea dovadă de un comportament civilizat şi să respecte măsurile adoptate de
organizatori și ale structurilor de ordine publică pe timpul derulării evenimentelor;
să sesizeze, orice situație de pericol ori faptă antisocială, fie prin contact direct la
patrulele de ordine și siguranță publică, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă
112.
(Informare, Relații Publice şi cu Publicul)