Poliția Dâmbovița! Află rezultatele Acțiunii Truck & Bus!
ACȚIUNEA TRUCK&BUS
În perioada 19-25 februarie a.c., sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii din Dâmbovița au acţionat
pentru prevenirea accidentelor de circulație produse, în special, pe fondul
nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii
autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi de mărfuri.
Acţiunea TRUCK & BUS s-a desfăşurat conform Planului de operaţiuni al
Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), controalele polițiștilor
având în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea
centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare
a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă,
documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale
operatorilor de transport.
În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de
marfă, controalele au vizat și respectarea limitei maxime admise, a greutății
mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor
privind transportul mărfurilor periculoase.
Pe parcursul celor şapte zile, poliţiştii au verificat peste 600 de autovehicule, iar,
pentru neregulile constatate, 55 de conducători auto au fost sancţionaţi
contravențional pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 81 pentru
neutilizarea centurilor de siguranţă, 65 ca urmare a neregulilor constatate în urma
verificării documentelor și 76 pentru alte abateri.
R O M Â N I A
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN
DÂMBOVIȚA
Pg. 2 / 2
db.politiaromana.ro
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Târgovişte, Bulevardul Carol I nr.64, jud. Dâmbovița
Tel.: 0245/207200 Fax: 0245 / 632 557
E-mail: presa@db.politiaromana.ro
Totodată, 11 şoferi au fost sancționați pentru nerespectarea regulilor privind
perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi
22 pentru nereguli descoperite la aparatul tahograf.
De asemenea, polițiștii au dispus măsura imobilizării în cazul a 10 vehicule.


