Poliția Dâmbovița! Sfârșit de săptămână cu activități informativ – preventive!
ȘTIRE DE PRESĂ
Sfârșit de săptămână cu activități informativ preventive
Vineri, 30 septembrie a.c., polițiștii de la structura de analiză și prevenrie a
criminalității au răspuns invitației de a fi alături de participanții la Campania
”Citește și dăruiește”.
Astfel, împreună cu tinerii, polițiștii au discutat despre efectele violenței fizice
sau psihice, consumul de alcool sau droguri, traficul de substanțe psihoactive și
folosirea excesivă și fără control a rețelelor de socializare.
În acest context, participanților le-au fost explicate aspectele juridice ce țin de
răspunerea penală, în special pentru faptele de lovire sau alte violențe,
pornografie infantilă, șantaj amenințare, trafic de droguri.
Totodată, sâmbătă, 1 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță
Școlară s-au alăturat polițiștilor de la prevenire pentru a organiza o sesiune de
informare, la baza sportivă a Asociației Luceafărul-Dărmănești, pentru
participanții la activitatea ”Start prin mișcare”.
Și de această dată, polițiștii au dorit să le reamintească tinerilor cât de important
este să te bucuri de orice moment, alături de cei dragi, să participi la activități și
să îi ajuți pe cei din jur, fără a fi implicat în evenimente negative și prin adoptarea
unui comportament civilizat în societate.
Totodată, polițiștii au subliniat efectele negative pe care le au substanțele
psihoactive asupra organismului.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul Campaniei naționale ”Dincolo de
aparențe”


