Premiul I pentru tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei!
PREMIUL I PENTRU TINERI DIN ARHIEPISCOPIA
TÂRGOVIȘTEI
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit
Nifon și cu susținerea Pr. Vicar eparhial Ionuț Ghibanu, tineri din cadrul
Comitetului de tineret al Catedralei din Târgoviște, coordonați de Pr. Ștefan Voicu-
Radu, împreună cu elevi de la Școala ”Coresi” din Târgoviște, îndrumați de
doamna Prof. Simona Maria Mihai, Inspector școlar și Președintele Asociației
Profesorilor de Religie, filiala Dâmbovița, au participat, la Parohia Sintești,
Protoieria Ilfov Sud, la un proiect-concurs (pictură pe sticlă), intitulat „Împreună cu
Sfinții-Khetanes le sfincěnça”, în care au fost implicați și tineri romi.
Lucrările lor au fost apreciate de juriu, iar la finalul proiectului-concurs, doi
dintre tineri au obținut premiul I .
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISOCPIEI TÂRGOVIȘTEI


