ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR COMUNEI FINTA, SAT GHEBOAIA
INFORMARE
Stimați cetățeni,
Vă informăm că am primit documentația necesară pentru obținerea avizelor privind obiectivul de investiție „Extindere sistem inteligent de distribuție gaze naturale în satul Gheboaia, comuna Finta, județul Dâmbovița”.
Începând de astăzi ne vom deplasa la instituțiile implicate pentru a depune documentația.
Pentru acest obiectiv, conform listei primite de la Consiliul Județean Dâmbovița, avem nevoie de avize de la:
Compania de Apă Târgoviște
Electrica Furnizare
Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița
Protecție Civilă (I.S.U)
Sănătatea Populației (D.S.P)
Administrator drum local
Administrator drum județean
Direcția Județeană pentru Cultură Dâmbovița
Poliția Rutieră
Statul Major General
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare
Apele Române
Transgaz
Vodafone
Demersurile pentru implementarea unui obiectiv de asemenea anvergură sunt condiționate de respectarea unor etape, și, în fiecare dintre acestea noi ne bazăm atât pe termene impuse și agreate prin contractele încheiate cu operatori economici dar și pe disponibilitatea și interesul de care dau dovadă alte instituții publice ale statului și operatorii economici implicați.
Noi vă asigurăm că facem tot ce ne stă în putință pentru a realiza, într-un timp cât mai scurt, atât obiectivul acesta cât și celelalte aflate în desfășurare.
Cu respect,
Primăria Comunei Finta
(sursa – Primăria Finta)