NEWS

Anton Petrea, antrenor Chindia Târgoviște, înainte de meciul cu Steaua! Îmi doresc să ne calificăm!

Declarații ale antrenorului echipei noastre, Anton Petrea, înaintea jocului din Cupa România cu CSA Steaua București (marți, 27 septembrie, ora 18.45, la Mioveni):

„Trebuie să fim foarte atenți, Cupa României este o competiție a surprizelor. Băieții noștri au avut o perioadă grea, le-a cam lipsit încrederea în forțele proprii. Sper ca începând de mâine să evolueze mai dezinvolt, iar meciul cu CSA Steaua să reprezinte un adevărat declic pentru noi. Am purtat discuții cu ei, atât individual, cât și pe grupuri sau cu toată echipa pentru a găsi soluții. Jocul de mâine este un prilej bun pentru a mă edifica asupra potențialului lotului. Îmi doresc să ne calificăm, trebuie să tratăm competiția cu respect și seriozitate”

#HaiChindia#CupaRomaniei

(sursa – AFC Chindia Târgoviște)