NEWS

Liga 1 – Chindia Târgoviște! Antrenorul Adrian Mihalcea : Ne așteaptă un meci de o importanță majoră!

TREI PUNCTE, O DOZĂ DE ÎNCREDERE!

Declarații ale antrenorului echipei noastre înaintea meciului cu Petrolul, programat miercuri, ora 16.30, la Ploiești:

„Am avut două zile după meciul de la Pitești, din punct de vedere fizic am încercat să îi aducem pe băieți într-o formă bună. Din păcate, nu avem un mental bun, venim după aceste înfrângeri consecutive, trei la număr, lucrul acesta apasă. Dacă nu vom înțelege să eliminăm greșelile personale va fi destul de greu în continuare. Ne așteaptă mâine un meci de o importanță majoră. Ne poate aduce pe linia de plutire sau va acutiza criza de rezultate. Am avut o discuție cu băieții, să avem mâine o altă abordare și să primeze rezultatul. Noi tot încercăm să jucăm fotbal, dar la final suntem pierzători. Pentru jocul de mâine, am reușit să îi recuperăm pe Dinu și Cherchez, Chamed rămâne accidentat, iar Neguț este suspendat. Trei puncte mâine ne-ar da o doză de încredere pentru următoarele meciuri”.

(sursa – AFC Chindia Oficial)