NEWS

Lupte pe Plajă – CS Târgoviște! Florin Rudaru, medaliat cu bronz la Campionatul Național!

Vești bune de la malul Mării, acolo unde luptătorii Clubului Sportiv Târgoviște, pregătiți de Cornel Cornea, participă la Campionatul Național Individual de lupte pe plajă pentru juniori 4 și U15.

Florin Rudaru a reușit să câștige medalia de bronz la U15, la categoria 60 de kilograme. Luptătorul clubului nostru a urcat pe ultima treaptă a podiumului după ce a obținut o victorie spectaculoasă în finala mică a concursului.

Bronzul câștigat de Florin Rudaru, pe plaja de la Costinești, este primul rezultat notabil pentru delegația clubului nostru prezentă la ediția din acest an a Campionatului Național Individual de lupte pe plajă.

(sursa – CS Târgoviște)